Alergare la mare, ediţia de primăvară

Ultimele zile au fost o adevărată provocare pentru alergătorii care se bucurau de zilele de antrenament cu soare. Revenirea primăverii promitea la început trecerea la echipamentul colorat de vreme caldă, care astfel avea să scoată la aer mulţi sportivi care preferaseră până acum exerciţiile în sală/acasă.

Ultima săptămână a fost presărată cu ploi, care mi-au testat încăpăţânarea de a nu alerga pe asfalt ud, din motive oarecum întemeiate… până zilele trecute. Am încercat să compensez cu alte exerciţii, însă vemea nu dadea până joi semne că se schimbă prea curând. Cu gândul la prima alergare pe nisip, pentru care mă gândeam că o ieşire în ultima săptămână nu ar fi fost suficientă, a rezultat un moment frumos, mult peste aşteptări.

Ajunsă cu bine la capitolul bagaj am stat mult timp pe gânduri cu privire la pantofii de alergare, dacă să-i aleg pe cei de şosea sau trail, pentru ca în final să iau ambele perechi şi să amân decizia pentru duminică dimineaţa. 10km..nu poate să fie atât de greu, cred.

Drumul pana la Constanţa a fost presărat de voie bună, cu amintiri frumoase de la cursele recente şi planuri de curse viitoare, vezi vinul de la Chişinău, probabil va apărea pe blogul lui Dragoş peste 3 saptămâni. Începători sau deja trecuţi prin multe tipuri de concursuri care includ alergarea, toţi eram nerăbdători să vedem ce provocare ne aşteaptă la destinaţie.

La Maritimo, kit-urile ne aşteptau cu muzică şi multă voie bună. O parte au plecat rapid să facă cunoştinţă cu plaja de martie, iar eu am decis să rămân în oraş, la pizza şi poveşti cu prietena mea din Constanţa şi să las surpriza pentru ziua concursului.

Ziua concursului a venit cu emoţii, în plus datorită trecerii la ora de vară şi a unei posibile treziri întârziate, rezolvată cu ajutorul colegilor care au profitat mai mult de somn. Am plecat puţin zgribulită, totuşi bucuroasă că nu am cărat degeaba polarele pana la mare. Ajunşi la locul startului, vremea părea mai puţin mohorâtă, aşa că am renunţat cu plăcere la straturile extra şi am început încălzirea, pe ritmuri superantrenante pentru muşchi si zâmbet. Am bifat poza de start cu echipa de alergători voioşi şi… repede, urmează momentul-cheie.

Ne-am poziţionat undeva la mijloc, o poziţie bună pentru a vedea alergătorii mai experimentaţi şi alegerile lor cu privire la traseu. Startul ne-a lăsat puţin răgaz de alergare pe plat, care a intensificat, cred, momentul trecerii pe nisip. Îmi amintesc primul kilometru, în care simţeam fiecare denivelare. Uşor, uşor, cu puţină muzică, privind în jur, marea şi mulţimea de alergători care începea să ia conturul plajei, am intrat in ritm, privind cu atenţie mereu în faţă.

Se spune că de ce iţi e frică nu ai şanse mari să scapi, prin urmare am reuşit să calc strâmb, cu ajutorul unei pietre (mari) de pe traseu, devenită invizibilă fix când mă relaxasem şi îndesam mănuşile foarte atent în buzunar. Din fericire, nimic grav, doar o trezire la realitate…cursa continuă!

Am încercat să ţin un ritm constant (raportat la efort mai mult decât la pace), pe parcurs tot interschimbând locuri cu câteva fete. Undeva pe la km 4-5 ceasul înregistra o scădere a vitezei pe care am simţit-o şi eu, fără să îl verific pe traseu, semn că nu ar strica mai multă energie. Am făcut deci oprire scurtă, după care apropierea de finish a crescut din nou viteza. O porţiune de vreo 2km a continuat lupta pentru nisipul bun de alergare, împărţit acum şi cu cei aflaţi încă la tura 1, probabil aceeaşi idee a fost şi în mintea primilor, care se “împiedicau” de noi pe traseu. 🙂

Până la km 8-9 alergarea a mers bine, fără mari schimbări, pentru ca pe final să constat iremediabil: low battery, fix la partea mea preferată a cursei. Să fi fost de vină acel kilometru cu nisip neprietenos de la început sau încăpăţânarea mea de a nu verifica ceasul pe parcurs, cauza rămâne necunoscută; cert este faptul că revenirea pe plat nu a reuşit complet să-mi aducă zâmbetul larg de finish. 🙂 Rezultat: loc 5 la categorie(F20-29), 55 general.

De reţinut că iarna nu-i ca vara, nici în ceea ce priveşte condiţia fizică, nispul (clar!) nu-i ca platul, iar pentru anul viitor vreau să păstrez rezerve mai serioase de energie pentru ultima parte.

Odată ce am conştientizat finalul cursei, am simţit un val de energie (vorba aceeea, dupa război multi viteji se arată), pentru că aproape de mine era un grup mare şi vesel care aştepta deja cu nerăbdare primul finalist la semimaraton care nu a întârziat prea mult, fiind foarte aproape urmat de locul 2. Nu mai spun că până am mai cercetat eu zona în alergare uşoară au apărut şi fetele, primele două fiind din Bucureşti, Maria Magdalena Veliscu şi Antonia Mariş.

  

Festivitatea de premiere a început imediat dupa cursa familiilor. Am constatat că sportul nu ţine cont de vârstă, astfel ca la open premiile erau împărţite de premianţii mai multor categorii. Aceeaşi situaţie a constat-o şi la finish, unde în plus am observat concurenţi sosiţi fară încălţări în picioare sau cu caţei plini de energie dupa 10km de alergare.

Mai jos sunt cateva fotografii de la premierea Open F, M, F30-39 (10k).

În concluzie, duminica a fost un eveniment plin de culoare şi energie (nu atât de multă în cazul meu, deşi am recuperat după cursă :), organizarea a fost la înălţime, mulţi sponsori implicaţi direct, unii având reprezentanţi de seamă pe podium, un cadru interesant pentru alergare, vreme bună… motive perfecte pentru a marca Maratonul Nisipului pe calendarul 2017.

Multumesc pentru fotografii Ana Mirea(1,3,9,10), Ovidiu Oprea(2). Se pare că susţinătorii au simţit din plin condiţiile de concurs 🙂

Deşi mă aşteptam la o recuperare dificilă, se pare că alergarea pe nisip a fost bine venită ca antrenament pentru următoarele curse. Next…ne vedem la CLUJ!

 

 

Gerar, de la plan la poza de final

Acest eveniment, din cate stiu, este asteptat cu nerabdare de iubitorii de miscare, dupa pauza de sarbatori sau, de ce nu, ca o motivatie pentru a continua antrenamentele si in conditii mai putin prietenoase.

In cazul meu, pot spune ca am asteptat aceasta editie aproape un an, pentru ca a fost o promisiune pe care mi-am facut-o dupa prima editie la care am participat, in 2015, la cursa de 10km. Vazand zambetele gratioase de pe podiumul de la semi, am decis ca in acest an sa ma pregatesc din timp, cu alegerea echipei si antrenamentele de grup.

Planul initial a fost pus la punct, ramanand punerea in practica…mai putin precisa. Astfel, am ajuns sa caut colege cu putin timp inainte de startul inscrierilor, spre norocul meu reusind sa gasesc pana la urma o echipa deja formata, care se incadra in timpului propus spre a fi perfectionat. Fetele m-au primit in echipa lor, care in primele 3 editii a tinut aproape de podium, cu dorinta clara de a-l atinge in acest an; si asa partea 1 a fost bifata cu succes, putin intarziat: se dau 3 fluturase hotarate, pregatite de 6 ture de zambete&chin impreuna.

M-am bucurat foarte tare faptul ca echipa si-a mentinut componenta pana la final, datorat monitorizarii permanente a starii spirit si fizice de-a lungul celor 2-3 luni. Echipa a fost una foarte energica in toata aceasta perioada, fiecare dintre noi antrenandu-se cum ii place mai mult: fie cu alergari prin zapada, bicicleta sau CrossFit, aducand un stop de culoare si inspiratie la fiecare discutie de-a noastra.

Partea a doua, antrenamentul de grup de 15km, a urmat la inceputul lui 2016, prilej pentru a stabili limitele intre care vom alerga si la cursa pentru a pastra zambetul pe buze si un finish memorabil. Astfel, s-a decis ca tel comun un timp de aproximativ 2 ore, adaptabil in functie de energia din timpul cursei.

Pregatirile au continuat deci foarte bine pana in ziua cursei, cu Diana care ne stabilea ritmuri perfecte pentru fiecare interval in parte, de la un start relaxat pana la un finish exploziv. Prin urmare, ziua cursei a venit cu multe emotii, mai ales pentru mine, astfel incat am decis sa imi tin aproape muzica pentru a nu le transmite mai departe,  dar cu volum scazut pentru a mentine comunicarea atat de necesara. 🙂

La momentul startului am verificat teoria cum ca planurile sunt facute pentru a nu fi respectate, astfel incat 2 treimi din cursa am fost permanent sub 5.45, ceea ce ne-a asigurat un avans si o cursa mai relaxata spre final. Emotiile s-au simtit bineinteles si pe parcurs, pentru mine resimtite la tura 5, dar au fost desigur constructive pentru a pune la punct mentinerea ritmului constant la urmatoarele curse; faptul ca eu alerg “emotional”, adica accelerez la zonele animate de muzica si suporteri, a facut din cursa o provocare de a-mi pastra calmul.  Desigur, Diana si-a pastrat un echilibru de neperturbat de schimbarile noastre de energie, ajutandu-ne pe tot parcursul cu sfaturi pretioase, dovada a unei experiente in planificarea curselor.

Spre final, oboseala isi facea simtita prezenta mai ales la pante, care erau numarate descrescator, asemeni secundelor de la final de an, iar dupa ultima parca incepeam sa simt o nostalgie a faptului ca ne apropiem de finalul perioadei frumoase de pana atunci. Am trecut deci de echipa de sustinere a lui Veverix, care ne invatase deja numele si numarul de concurs si usor, usor…am ajuns sa vedem in departare poarta. Ne-am prins de maini pentru ultimii 400 de metri, mai scrasnind din dinti, mai zambind cu gandul la poza. Nici mai mult nici mai putin de 1.59.18 la semimaraton. Perfect!

Nici nu am apucat bine sa intram, sa ne schimbam hainele, ca deja se afisasera rezultatele provizorii; carevasazica eram pe locul 3 la fete(93 la general). Bucuria a fost atunci pe masura efortului si de aceea vreau sa ii multumesc Dianei Gal pentru rabdarea de a ne coordona pe tot parcursul cursei, mai ales pe prima parte pentru a ne tempera energia debordanta, care s-a terminat in mod predictibil destul de repede; evident, Adina Savu este pentru mine castigatoarea, pentru ca nu a renuntat nici o clipa, desi viteza a fost clar peste dorintele ei, comfortabil fiind mai degraba un ritmul mai potolit, cum e cel de maraton. Va multumesc mult, fetelor!

M-am bucurat deci sa urcam pe podium alaturi de 2 echipe foarte bune, Alergatoarele Montane si Locomotiva, care ne-au dat impulsul pentru a ne imbunatati timpul pe viitor. Multumesc si tututror care au fost si/sau au ramas alaturi de noi, fotografilor, amintindu-i pe Radu Cristi, Florena Vlagea,  Ana Talpos si FunRun, Dragos Ciobanu si Dacii Sprinteni, Traian-Cristian David-Matei si TSR Team, precum si organizatorilor.

La final, am reusit sa conving cativa alergatori curajosi de beneficiile unui carbo loading consistent, motivant suficient pentru a continua sa alergam si saptamana viitoare 😀

Asadar… pe curand!